Cea de a XI-a ediție a Salonului Internaţional de Carte „Alma Mater Librorum”
(SICAML) va avea loc la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV), în perioada 22-23 mai.
Cu o participare numeroasă, ediția din acest an va beneficia de prezența a nu mai puțin de 48 de edituri, case editoriale şi instituţii culturale prezente în peste 30 de standuri de carte şi publicaţii, 17 lansări de carte, 36 prezentări de volume de autori români şi străini şi reviste ştiinţifice. Vor avea loc dezbateri tematice, microconferinţe, întâlniri cu scriitori şi autori din spaţiul academic şi cultural, evocări şi vizionări de documentare. Ca temă principală de abordare, această nouă ediţie a SICAML îşi propune să răspundă întrebării „Lectura, în impas?”.
Cărți şi publicaţii variate vor umple standurile amenajate, ca în fiecare an, în holul central al corpului A, dar şi în alte spaţii, cum ar fi sălile de lectură ale Bibliotecii USV, Galeria de Artă a USV, amfiteatre şi săli de seminar, precum și Observatorul Astronomic. În același timp, câteva evenimente cultural-artistice, precum expoziţii, teatru și dans, vor îmbogăți programul manifestărilor.
Evenimentul va beneficia de o prezență multinațională, iar participanţii din România, Republica Moldova, Ucraina, Tunisia, Camerun și Grecia vor avea posibilitatea să intervină atât în direct, cu prezenţă fizică, dar şi online.
Ediţia 2025 a SICAML este susţinută de Ministerul Educației, prin proiect de finanţare, şi de universitatea suceveană, prin participarea profesorilor şi studenţilor de la cele 11 facultăţi.
Invitatul de onoareal SICAML este Fundația Culturală Memoria, București.
Deschisă şi integrată evenimentelor culturale ale comunităţii sucevene, noua ediţie a SICAML îşi aşteaptă iubitorii de carte şi de dialog constructiv.
Comentarii