Rugby Club Gura Humorului a reușit o nouă victorie frumoasă în Divizia Națională, sâmbătă dimineață, pe stadionul Tineretului, în compania Poli Iași, echipă cu pretenții, care anul trecut a terminat campionatul pe locul II.

Partida s-a jucat în condiții grele, de ploaie, însă humorenii au început în forță iar până la pauză rezolvaseră deja în mare parte meciul, scor 23-0. În partea a doua, și pe fondul unei oarecare relaxări, oaspeții au înscris și ei eseuri, fără însă a se apropia amenințător, scor final 33-15.

Managerul RC Gura Humorului, Ștefăniță Rusu, a subliniat importanța victoriei, cu atât mai mult cu cât s-au obținut cinci puncte, inclusiv punctul bonus ofensiv, în timp ce oaspeții nu s-au ales cu nici un punct.

”Am luat o opțiune serioasă pentru a încheia grupa pe locul I, ne vom pregăti foarte serios pentru ce va urma la toamnă, când vom juca în play-off, pentru primul loc în Divizia Națională”.

Ștefăniță Rusu a anunțat că victoria este dedicată Gabrielei Popescu, președintele clubului, care are în aceeași zi cununia civilă.

Pentru RC Gura Humorului sezonul nu s-a încheiat, din contră, sâmbăta viitoare debutează o nouă provocare.

La Gura Humorului, pe 24 mai, va avea loc prima etapă a Campionatului Național de Rugby în 7.

Echipa locală va avea de înfruntat echipe mari, inclusiv multipla campioană de la Timișoara urmând a ajunge la Gura Humorului.

Fotografiile atașate la material, realizate de Marius Gabor