Trenul Suceava -Putna plecat duminică dimineață, din Suceava, la ora 6.50, a ajuns la destinație cu o întârziere de 109 minute, cel puțin parte din această întârziere fiind provocată de o mașină care se afla prea aproape de gabaritul căii ferate.
S-a întâmplat în apropiere de Rădăuți, masiva locomotivă LDH care tracta trei vagoane neavând cum să se ”strecoare” pe lângă autoturism.
La fața locului au ajuns polițiștii de la Rădăuți, care au trecut la verificări, după ce, în prealabil, mașina a fost în cele din urmă împinsă pentru ca trenul să poate trece mai departe.
Blocajul provocat de mașina defectă a depășit 30 de minute. Adevărat este și că o mobilizare a oamenilor din tren ar fi rezolvat problema și mai repede, însă asta este altă discuție.
Din verificările ulterioare ale polițiștilor s-a stabilit că autoturismul a suferit o defecțiune tehnică (s-a rupt cureaua de distribuție), conducătoarea auto neavând intenția de a parca neregulamentar sau de a îngreuna în vreun fel circulația și plecând de la locația respectivă pentru a căuta o platformă în vederea preluării autoturismului defect.
După cum se vede și în imagine, șoferița a lăsat mașina undeva între partea carosabilă și calea ferată, crezând că în acest fel nu va jena nici traficul auto și nici pe cel feroviar.
Calculul ei nu a fost însă corect iar polițiștii urmează să stabilească dacă o vor amenda sau îi vor aplica doar un avertisment.
Comentarii