În perioada 25 iunie – 1 iulie 2025, un grup de elevi ai Școlii Gimnaziale „Jean Bart” din Suceava a participat la activitățile din cadrul Școlii de Vară organizate de Școala Gimnazială nr. 18 „Jean Bart” din Constanța.

Sub îndrumarea prof. Sabina Măzăruși, elevii suceveni au avut parte de o experiență educațională și culturală memorabilă.

„Programul Școlii de Vară a fost o oportunitate deosebită pentru elevi să interacționeze și să socializeze cu colegii lor din Constanța, să lege prietenii noi și să descopere valorile colaborării, ale înțelegerii și ale deschiderii față de ceilalți. Atmosfera caldă și primitoare a gazdelor a transformat această întâlnire într-un veritabil schimb de experiență între elevi din două regiuni diferite ale țării, uniți prin același spirit al curiozității și dorinței de cunoaștere”, au transmis organizatorii.

Elevii suceveni au avut parte nu doar de un program educativ bogat, ci și de numeroase surprize și activități recreative pregătite cu grijă și generozitate de către gazde.

Directoarea Loredana Maria Busuioc, de la Școala Gimnazială nr. 18 „Jean Bart” Constanța, și coordonatoarea activităților locale, Alexandra Ilie, au oferit copiilor momente de bucurie și distracție, gândite special pentru a le îmbogăți experiența și a le face șederea plăcută.

 Ateliere creative, activități pe plajă, jocuri educative și vizite tematice au făcut parte din program.

Pe lângă aceste activități, elevii au avut ocazia de a păși pe urmele istoriei dobrogene, explorând bogăția culturală a Constanței.

De la vestigiile antice ale Tomisului, până la farmecul plajelor Mării Negre și poveștile ascunse printre clădirile vechi ale orașului, fiecare zi a fost o lecție vie despre trecut, prezent și diversitate.

„A fost o săptămână încărcată de emoție, entuziasm și descoperiri. Am văzut în ochii copiilor bucuria de a învăța altfel, prin experiență directă. Sunt mândră de ei pentru curiozitatea, deschiderea și respectul cu care au reprezentat școala noastră”, a declarat profesoara Sabina Măzăruși, coordonatoarea grupului din Suceava.

De asemenea, directoarea Gabriela Ceornodolea a transmis un mesaj de apreciere: „Este o mândrie pentru noi ca elevii Școlii Gimnaziale <Jean Bart> Suceava să ia parte la astfel de proiecte. Cred cu tărie că educația nu se face doar în sala de clasă, ci și în afara ei, prin contactul cu lumea reală. Felicit cadrele didactice implicate și elevii care duc cu demnitate numele școlii mai departe”.

Totodată, cadrele didactice și elevii suceveni au fost impresionați de colectivul școlii gazdă, un colectiv care s-a remarcat prin profesionalism, căldură și o ospitalitate.

„Această experiență a lăsat în inimile elevilor amintiri de neprețuit, entuziasm pentru învățare și bucuria de a descoperi noi orizonturi. Mulțumiri speciale se îndreaptă către întreaga echipă a Școlii Gimnaziale nr. 18 <Jean Bart> Constanța, pentru ospitalitatea exemplară, deschiderea și efortul depus în organizarea unei Școli de Vară de excepție”, au mai punctat organizatorii.