Selecţionerule echipei naţionale de handbal feminin a României, Gheorghe Tadici, a anunţat lotul lărgit de 18 jucătoare, dintre care 14 vor face deplasarea la Jocurile Olimpice de la Beijing, din luna august, transmite corespondentul MEDIAFAX.
  Unsprezece dintre handbaliste provin de la campioana României, Oltchim Râmnicu Vâlcea, două de la vicecampioana Rulmentul Braşov, trei de la Universitatea Jolidon Cluj, şi câte una de la HCM Baia Mare şi ETO Gyor.

Pe data de 29 iunie, la ora 17.00, la Sala Polivalentă Traian din râmnicu Vâlcea, se vor prezenta următoarele jucătoare: Huţupan-Dinu, Tolnai, Pâslaru (toate de la Oltchim) - portari, Ardean, Maier, Olteanu (Oltchim), Balint (HCM Baia Mare) - extreme, Stanca (Rulmentul), Bârsan (Jolidon), Ivan (Oltchim) - pivoţi, Neagu (Rulmentul), Meiroşu, Beşe, Luca, Lecuşanu (Oltchim), Amariei, Senocico (Jolidon), Brădeanu (ETO Gyor) - linia de 9 metri.

Din cele 18 handbaliste, vor urca în charterul care va pleca spre China doar 14. Adunarea Generală a Federaţiei Române de Handbal a fixat ca obiectiv pentru "tricolore" clasarea pe una din primele trei poziţii.