Internaţionalul german Michael Ballack a anunţat că obiectivul echipei antrenate de Joachim Low este câştigarea titlului de campioană europeană, dar că acest lucru nu înseamnă că subestimează adversarul pe care îl vor întâlni, miercuri, în semifinalele Campionatului European, Turcia, informează AFP.
  "Nu îmi place să vorbesc despre titlu şi nu trebuie să comitem greşeala de a ne gândi deja la finală, chiar dacă adversar ne e Turcia şi nu Italia. Dar obiectivul nostru este să devenim campioni ai Europei", a declarat căpitanul naţionalei Germaniei pentru cotidianul Frankfurter Allgemeine Zeitung.

"Nu putem spune că echipa turcă ne este superioară în ceea ce priveşte jocul şi tactica. Calificarea în finală nu depinde decât de noi, dar cu această echipă imprevizibilă a Turciei va fi dificil să ştim cum să abordăm meciul", a adăugat mijlocaşul care a înscris de două ori la Euro-2008.

Reprezentativa Turciei s-a calificat în penultimul act al turneului din Asutria şi Elveţia după ce a învins, în grupa A, Elveţia, scor 2-1, şi Cehia, scor 3-2, în finalul partidelor, iar în sferturi a trecut de Croaţia, după executarea loviturilor de departajare.

Germania, campioană europeană în 1996, porneşte ca favorită în semifinala care va avea loc la Basel, miercuri de la ora 21.45.