Realitatea-Caţavencu îi va acorda asistenţă juridică lui Cristian Oprea, care a fost dat în judecată de preşedintele Traian Băsescu, precizând, că salută iniţiativa şefului statului de "a apela în sfârşit la mijloace democratice pentru soluţionarea conflictelor de această natură".

Preşedintele Traian Băsescu l-a dat în judecată pe ziaristul Cristian Oprea, angajat la Cotidianul şi trustul Realitatea-Caţavencu, cerând despăgubiri civile simbolice de 100 lei pentru articolul "Traian Băsescu, deziceri pe toată linia de supervizarea trocului PDL-PRM", publicat în 5 septembrie.