Delegaţia Permanentă a PNL a decis, luni, să îl desemneze pe Crin Antonescu, preşedintele formaţiunii, pentru funcţia de prim-ministru în cazul în care liberalii vor intra la guvernare iar funcţia va reveni acestui partid.

Anunţul a fost făcut de Crin Antonescu după şedinţa Delegaţiei Permanente.

"Delegaţia permanentă a Partidului a decis să mă desemneze, în calitate de preşedinte al Partidului Naţional Liberal, pentru funcţia de prim-ministru în cazul în care această poziţie ar reveni Partidului Maţional Liberal în urma negocierilor", a spus preşedintele PNL.