Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, la Mangalia, că la ora actuală sunt prea mulţi bugetari, aproximativ 1,2 milioane, şi că numărul acestora trebuie redus pentru a diminua cheltuielile de funcţionare a statului.
"Bugetarilor pot să le transmit un singur lucru: că sunt prea mulţi, avem 1,2 milioane de bugetari, şi trebuie redus numărul bugetarilor! Trebuie să reducem cheltuielile de funcţionare a statului dacă vrem să fim un stat viabil care să nu înghită resursele pe care le produce economia românească", a declarat Traian Băsescu.
El a mai spus că fondul de pensii şi funcţionarea statului sunt cei doi mari consumatori, alături de ajutoarele sociale, care "înghit şi ele 14 milioane de lei".
"Deci am făcut timp de 20 de ani politica de a consuma orice resursă produce statul. Nu se poate continua aşa, iar criza datoriilor ne arată că niciun stat nu mai poate trăi pe datorie, ci din ce produce", a mai spus şeful statului.
Comentarii
si Romania ce a produs?a repus ciocoii comunisti in scaune,dar de data aceasta dupa eticheta democratiei.la comunisti era egalitatea-n drepturi[nu bogati,nu saraci]acum au aparut multimilionarii in euro,iar cei care au drepturi si proprietati,inca bat la usile justitiei....cu pensie de max 800 lei.cum traiesc??cui ii pasa??pdlatrailor ca nu incap de ei.