Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, la Cotroceni, că cere public premierului retragerea proiectului Legii sănătăţii, el menţionând că face acest lucru văzând că o mare parte din public şi majoritatea celor din sistemul de sănătate nu vor schimbarea acestuia.
Băsescu a spus că vrea să facă o observaţie vizavi de faptul că "nimeni din sistem nu vrea schimbarea acestuia".
Preşedintele a menţionat că foarte puţini vor schimbarea, cum ar fi medicii tineri sau cei aflaţi la mijloc de carieră.
"Spitalele nu vor schimbarea, medicii de familie nu vor schimbarea, sistemul de urgenţă nu vrea schimbarea sistemyului medical", a spus Băsescu.
El a mai spus că înţelege "prin toate semnalele că şi o mare parte din public nu vrea schimbarea sistemului de sănătate".
"În aceste condiţii vă pot spune că cer public primului ministru retragerea proiectului care viza reforma în sănătate. Am discutat, de altfel, cu primul ministru intenţia de a face acest lucru, şi o fac eu pentru că aici a fost Comisia Prezidenţială, aici s-a făcut propunerea de proiect de lege, aici au fost oamenii specialişti care s-au dedicat încercării de a pune un diagnostic", a spus Băsescu.
Comentarii
Acum daca nu mai vrea el, vrem noi. Legea sa mearga mai departe, cu o comisie condusa de dr.Arafat, sa fie implicate toate partile,sistem sanitar, pacienti, sector privat. Banii oamenilor sa nu mai mearga la ministerul de finante ci catre serviciile medicale, iar dezbaterea publica sa fie reala.
Din “n” soluţii Băse alege aia cu “0” rezultate
Fiindcă nu-i cu gândul la român .. NICIODATĂ
La golănii e „As” , acolo are FAPTE
Da’ când e-o chestie socială .. o lasă baltă
Sigur că-i nesigur pe el şi singur în bezna-i din cap
Sigur că are “discurs în buclă” , aţi observat ?
Chiar şi când greşeşte-i “perfect” , iar marele handicap
E că nu se vede nici când îi din cap în picioare-n rahat
Pe pârtia cu minciuni e cel mai mare traficant
Defapt a-ncercat să lipească UNPR-ul de Arafat
Cu asta (evident) soluţie la “Oprescu” a căutat
Dar l-a chiuretat Raed în stilu-i binecunoscut , galant
Speriat de protestele “românlor” Băsescu se retrage
Neinteligibil,incoerent el nu vorbeşte-acum ,ci RAGE
POPOR BĂSISIT , PRIVIŢI ŞI SPUNEŢI : VĂ PLACE ? ? ?