Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, miercuri, că Senatul îşi va plăti datoria pe care o are faţă de Cameră, în cuantum de 1,4 milioane de lei, din fondurile pe care le-a promit la rectificare.

"Datoria Senatului a făcut parte din discuţiile cu premierul Ponta şi există în banii pe care i-au primit, 9,2 milioane, şi returnarea acestei datorii către Cameră, ceea ce este un lucru corect. La rectificarea din iulie noi am pierdut 2 milioane de lei, Camera, din cheltuieli exact pentru acest lucru - cheltuieli de personal, unde sunt indemnizaţii, diurne - şi Senatul a primit 2 milioane de lei", a spus Zgonea.

Solicitat să comenteze faptul că reprezentanţii Senatului au cerut eşalonarea datoriei şi plata acesteia în decembrie, Zgonea a precizat că nu îşi poate permite să nu plătească angajaţii deputaţilor şi nici să-i plătească în decembrie.

"E o chestiune pe care nu am cum să o fac. La utilităţi avem restanţele negociate cu furnizorii de utilităţi, dar în rest nu ne putem permite", a spus Zgonea.

Potrivit lui Zgonea, Camera Deputaţilor a fost nevoită să plătească utilităţile pentru clădirea Parlamentului, pe care o gestionează, inclusiv pentru Senat, care ar fi trebuit să plătească, ulterior, Camerei.

Faptul că Senatul nu a plătit aceşti bani a condus la situaţia ca, din luna octombrie, Camera să nu mai aibă bani pentru plata sumei forfetare pentru deputaţi şi pentru asigurarea utilităţilor, a mai spus Zgonea.