Comisia Europeană a publicat, miercuri, un raport potrivit căruia doar jumătate din state, printre care şi România, au transpus în legislaţia naţională normele UE privind detenţia, ce au ca scop reducerea resurselor bugetare alocate pentru închisori şi reducerea numărului de arestări preventive, informează Mediafax.Raportul analizează transpunerea a trei decizii-cadru distincte ale UE, care vizează transferul de deţinuţi, măsurile de probaţiune şi sancţiunile alternative şi ordinul european de supraveghere judiciară. Conform acestor trei acte legislative, pedepsele cu închisoarea, deciziile de probaţiune sau sancţiunile alternative şi măsurile de supraveghere judiciară în faza premergătoare judecăţii pot fi executate într-o altă ţară UE decât cea în care o persoană a fost condamnată sau în care urmează să fie judecată. Aceasta poate fi ţara a cărei cetăţenie o deţine, ţara în care îşi are reşedinţa obişnuită sau o altă ţară din UE cu care persoana are legături strânse.Comisia Europeană avertizează că normele, convenite în unanimitate de statele membre între 2008 şi 2009, ar fi trebuit să fie transpuse până la 5 decembrie 2011 (transferul de deţinuţi), 6 decembrie 2011 (măsurile de probaţiune şi sancţiunile alternative), respectiv 1 decembrie 2012 (ordinul european de supraveghere judiciară). Până în prezent, doar 18 state membre au transpus decizia privind transferul de deţinuţi, 14 au transpus decizia privind măsurile de probaţiune şi sancţiunile alternative şi 12, ordinul european de supraveghere judiciară. România a implementat toate cele trei decizii.Potrivit Comisiei, normele au scopul de a îmbunătăţi încrederea reciprocă între sistemele judiciare din ţările europene — un element esenţial pentru un spaţiu european comun de justiţie. Cele trei decizii-cadru sunt, de asemenea, instrumente importante de reintegrare socială a deţinuţilor şi de reducere a numărului de arestări preventive.