Curtea Constituţională: Legiuitorul a lăsat la aprecierea autorităţilor publice aplicarea Legii descentralizării
Mediafax.ro
Legiuitorul a lăsat la aprecierea destinatarului normei - autorităţile publice învestite cu executarea şi aplicarea legii - fixarea cadrului normativ existent în materia descentralizării, precizează judecătorii CC, în motivarea deciziei de constatare a neconstituţionalităţii Legii descentralizării, informează Mediafax."O asemenea dispoziţie legală reglementează, în mod implicit, posibilitatea eliminării selective din fondul activ al legislaţiei a unor prevederi legale în vigoare, ceea ce afectează unitatea şi scopul măsurilor de descentralizare promovate, conferindu-le un caracter aleatoriu. În aceste condiţii, destinatarul normei este pus în situaţia de a alege în mod discreţionar dispoziţiile legale incidente în acest domeniu, contrar regulilor de tehnică legislativă, care obligă legiuitorul la reglementarea relaţiilor sociale cu respectarea principiilor generale de legiferare proprii sistemului dreptului românesc. Aşadar, Curtea constată o evidentă încălcare a exigenţelor art.1 alin.(5) din Constituţie", arată judecătorii de la Curtea Constituţională (CC), în motivarea hotărârii.Judecătorii constituţionali mai precizează că, prin modificările aduse articolului 171 din Legea nr. 95/2006, nu se prevede autoritatea competentă să îi numească pe "conducătorii" direcţiilor de sănătate publică. Astfel, textul prevede doar că aceştia sunt numiţi "în condiţiile legii"."De asemenea, s-a înlăturat termenul de 30 de zile în care directorul coordonator sau directorul coordonator adjunct care se află în stare de incompatibilitate sau în conflict de interese, era obligat să înlăture motivele de incompatibilitate ori de conflict de interese, care ar fi atras rezilierea de plin drept a contractului de management. Noul act normativ nu prevede sancţiunea aplicabilă 'conducătorilor' direcţiilor de sănătate publică de la data apariţiei conflictului de interese/ incompatibilităţii", mai menţionează magistraţii constituţionali.
Comentarii