Analiză: A şasea zi de criză în USL - nicio întâlnire între partide, liberalii fac şedinţă informală
Mediafax.ro
USL contabilizează duminică a şasea zi consecutivă de criză guvernamentală, în condiţiile în care negocierile privind restructurarea Guvernului au fost întrerupte marţi de o manieră bruscă şi pe termen nedeterminat, aceasta fiind contextul în care liberalii se reunesc, duminică, în şedinţă informală, informează Mediafax.În cele şase zile de criză nu a existat nicio întrevedere între liderii PSD şi PNL şi, potrivit declaraţiilor făcute de aceştia, nici măcar o încercare de convocare a unei şedinţe a USL, în condiţiile în care fiecare dintre părţi preciza că aşteaptă un semn de la cealaltă parte pentru a se reîntâlni.Totodată, preşedintele PNL Crin Antonescu a lipsit din ţară în această perioadă, el aflându-se într-o vizită cu caracter privat în străinătate.Drept urmare, atât Crin Antonescu, cât şi Victor Ponta, dar şi ceilalţi reprezentanţi ai PSD şi PNL au comunicat în aceste şase zile prin intermediul presei, lansând acuze reciproce şi invitându-se unii pe alţii la a spune de o manieră clară dacă doresc ca USL să continue să existe. După cele şase zile, criza din USL pare să fi atins apogeul, în condiţiile în care duminică seara liderii PNL au decis să se reunească, într-o şedinţă informală, pentru a stabili mandatul de negociere al partidului pentru o nouă şedinţă a USL, care ar putea avea loc luni, dar şi strategia parlamentară a PNL pentru săptămâna care începe.Şedinţa poate fi considerată decisivă pentru existenţa USL, în condiţiile în care liderii liberali ar putea discuta inclusiv rămânerea la guvernare.
Comentarii