Camera Deputaţilor a respins, luni, prin vot secret, ridicarea imunităţii deputatului PSD Vlad Cosma. Cererea ministrului Justiţiei referitoare la încuviinţarea arestării preventive a deputatului Vlad Cosma a întrunit 105 voturi favorabile. Un număr de 222 deputaţi au votat împotriva cererii MJ, informează Mediafax.Anterior, luni, Comisia juridică a respins cererea de încuviinţare a arestării preventive a deputatului PSD Vlad Cosma.Raportul negativ al comisiei a fost adoptat cu 7 voturi "pentru", 13 voturi "împotrivă" şi 3 abţineri.Votul a fost dat după audierea deputatului Vlad Cosma, cercetat pentru trafic de influenţă. Înainte de votul din plenul Camerei Deputaţilor, grupurile PNL, PPDD, PDL şi neafiliaţii şi-au anunţat opţiunile, în timp ce PSD nu a anunţat cum votează."Parlamentarii liberali vor vota în favoarea cererii formulate în scris de Ministrul Justiţiei", a precizat de la tribună liderul deputaţilor PNL, George Scutaru, care a mai spus că ar fi cazul ca Ministerul Justiţiei să vină cu precizările necesare pentru ca Parlamentul să se pronunţe asupra proiectului de lege privind amnistierea, ca să nu mai planeze diverse suspiciuni asupra forului legislativ.