Duşa: 3 dintre militarii răniţi, transportaţi în Germania. Ceilalţi 2, din Kandahar, vor fi externaţi
Mediafax.ro
Ministrul Apărării, Mircea Duşa, a precizat că, marţi noapte, trei dintre militarii români răniţi în Afganistan au fost transportaţi cu un avion militar pentru a primi îngrijiri într-un spital din Germania, iar ceilalţi doi răniţi se află într-un spital în Kandahar şi urmează să fie externaţi, informează Mediafax."Ne bucurăm că cei cinci militari răniţi sunt mai bine, sunt conştienţi. Azi noapte, trei dintre ei au fost transportaţi cu un avion militar într-un spital, în Germania. Ceilalţi doi se află într-un spital în Kandahar şi urmează să fie externaţi", a anunţat Duşa, prezent la conferinţa cu tema "Profilul României în NATO la zece ani după integrare", care are loc la Palatul Parlamentului.Ministrul Apărării a precizat că va participa joi, împreună cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, la funeraliile militarului decedat în Afganistan."Militarul decedat a fost adus în ţară ieri (marţi - n.r.), cu o aeronavă militară. Urmează ca mâine (joi - n.r.), împreună cu domnul Zgonea, care este craiovean, cu vicepremierul, să fim la Craiova, alături de familia îndurerată", a declarat Mircea Duşă.
Comentarii