Dan Diaconescu a vândut imobile de 1,7 milioane de euro în 2013. O parte din proprietăţi nu le declara în 2012
Mediafax.ro
Dan Diaconescu, candidat pe lista PPDD la europarlamentare, scrie, în declaraţia de avere consultată de MEDIAFAX, că a vândut anul trecut zece imobile la o valoare de 1,7 milioane de euro, însă o parte dintre acestea nu le avea în proprietate în 2012, la fel ca şi o serie de spaţii comerciale.Dan Diaconescu precizează, în declaraţia de avere depusă la BEC odată cu dosarul de candidatură, că are în proprietate sau în cotă parte 10.846 metri pătraţi de teren intravilan cumpărat în 2009, cu excepţia unui teren achiziţionat în 2004 de 755 de metri pătraţi în Argeş.Cu ocazia alegerilor parlamentare din 2012, Diaconescu preciza în declaraţia de avere că deţine 12.221 metri pătraţi teren intravilan în Bucureşti, Ilfov şi Argeş, proprietăţi dobândite prin cumpărare între anii 2004 şi 2009.El susţine în prezent că are în proprietate din 2009 şapte spaţii comerciale ori de producţie cu o suprafaţă de 6.811 metri pătraţi, deţinute în coproprietate cu Luiza Mărgărit, cu excepţia unei suprafeţe de 172 de metri pătraţi.
Comentarii