Trafic rutier supravegheat cu 400 de radare în minivacanţa de 1 Mai
Mediafax.ro
Traficul rutier va fi supravegheat cu 400 de radare în perioada minivacanţei de 1 Mai, iar autostrăzile şi DN1 vor fi monitorizate inclusiv cu un elicopter al Inspectoratului General de Aviaţie, pentru asigurarea ordinii publice fiind mobilizaţi 25.000 de poliţişti, jandarmi şi pompieri, informează Mediafax. Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Monica Dajbog, a anunţat, miercuri, că în perioada 1-4 mai vor fi mobilizaţi zilnic, din ordinul ministrului Gabriel Oprea, peste 25.000 de poliţişti, jandarmi, poliţişti de frontieră şi pompieri.Dispozitivul pentru asigurarea ordinii publice în această perioadă va fi organizat la fel ca în perioada de Paşti, când infracţionalitatea la nivel naţional a scăzut cu 25 la sută faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, a precizat Dajbog.În perioada minivacanţei de 1 Mai, pe străzi vor acţiona în fiecare zi câte 10.000 de poliţişti, cu 4.000 de autospeciale, care vor avea ca priorităţi supravegherea în staţiunile de pe Valea Prahovei şi de pe litoral, dar vor fi prezenţi şi în gări şi în trenurile de călători, pentru a preveni tâlhăriile şi furturile din bagaje sau din buzunare. De asemenea, pentru fluidizarea circulaţiei şi prevenirea accidentelor vor fi scoşi în stradă în fiecare zi câte 1.600 de poliţişti rutieri, care vor supraveghea în special drumurile naţionale, mai ales zonele cu risc ridicat de accidente.
Comentarii