Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, că declaraţia Parlamentului prin care i se cere demisia este ”un lucru extrem de grav”, ”o acţiune de intimidare a justiţiei”, el acuzând Legislativul că ”a fraternizat cu clanul Bercea”, informează Mediafax.
Întrebat ce părere are despre declaraţia adoptată de Parlament prin care i se cere demisia, preşedintele Băsescu a răspuns: ”Păi aici discutăm despre o declaraţie a Parlamentului care preia integral susţinerile clanului Bercea şi care judecă înaintea justiţiei. Este, în opinia mea, un lucru extrem de grav pe care l-a făcut Parlamentul, o acţiune de intimidare a justiţiei, pentru că toată declaraţia se susţine pe afirmaţiile, pe frânturile de filmări pe care le-a oferit clanul Bercea”.
Şeful statului a afirmat că, din acest motiv, spune că Parlamentul ”a fraternizat cu clanul Bercea”.
”Aş sublinia un singur lucru: aţi aflat din declaraţia directorului SRI că acest clan este în atenţia structurilor de securitate din 2001. Nimeni nu observă două lucruri fundamentale, zic eu: în primul rând faptul că pentru prima dată membrii acestui clan, în frunte cu liderul clanului, au fost condamnaţi în mandatul meu”, a spus Băsescu.

Comentarii