Toţi pacienţii cu diabet din România ar putea fi monitorizaţi în cadrul proiectului Controlin, implementat în parteneriat cu Fundaţia Vodafone, în care aceştia sunt ajutaţi să îşi măsoare zilnic glicemia şi să urmeze un regim de viaţă adecvat şi care, în prezent, are 150.000 de beneficiari, informează Mediafax.Preşedintele Asociaţiei React, Anca Ştefan, a arătat, joi, că aproximativ opt-nouă la sută din populaţia României are diabet şi, printr-un program implementat deja de doi ani în parteneriat cu Fundaţia Vodafone, pacienţii sunt ajutaţi să îşi monitorizeze glicemia şi să urmeze un regim de viaţă adecvat. Kit-ul Controlin conţine un glucometru de ultimă generaţie cu Bluetooth încorporat, consumabile pentru un an de zile şi acces la o aplicaţie pe telefonul mobil, care poate fi descărcată gratuit cu ajutorul unui cod unic pe care cei 150.000 de beneficiari direcţi l-au primit la înscriere.