Angajatorii trebuie să reducă activităţile în aer liber în zilele caniculare, să le asigure salariaţilor câte doi-patru litri de apă de băut pe zi şi echipament de protecţie, precum şi să alterneze perioadele de lucru cu cele de repaus în locuri umbrite, atenţionează Ministerul Sănătăţii, informează Mediafax. În condiţiile în care miercuri şi joi sunt anunţate, în toată ţara, temperaturi care pot ajunge până la 38 de grade şi disconfort termic, Ministerul Sănătăţii recomandă tuturor agenţilor economici să îşi readapteze programul de lucru, astfel încât să protejeze sănătatea angajaţilor.Sectoarele de activitate economică vizate sunt cele în care salariaţii lucrează în aer liber, respectiv construcţii, agricultură, activităţi portuare, autostrăzi, sau acolo unde este vorba despre aglomerări sau spaţii închise, aşa cum este cazul industriei textile, a industriei metalurgice sau al brutăriilor.