Tribunalul Bucureşti va lua în discuţie în 8 septembrie fuziunea prin contopire a PNL cu PDL, după ce la primul termen de judecată nu au fost citate părţile în mod corespunzător, informează Mediafax.Iniţial, Tribunalul Bucureşti a decis ca fuziunea dintre cele două partide să fie discutată în 7 august, însă la apelul nominal făcut în sala de judecată nu a răspuns atunci niciuna dintre părţi.Judecătorul a dispus ca până în 8 septembrie, când a fost stabilit următorul termen, să fie achitată taxa judiciară de timbru, în caz contrar cererea putând fi anulată. De asemenea, tot până la următorul termen de judecată trebuie publicat anunţul cu privire la contopirea celor două partide, într-un ziar central de mare tiraj.PDL şi PNL au depus în 5 august, la Tribunalul Bucureşti, documentele pentru fuziunea prin contopire.