Ministrul Dezvoltării, Liviu Dragnea, l-a întrebat, marţi, pe ministrul Educaţiei, Sorin Câmpeanu, în timpul unei declaraţii comune, susţinută în faţa jurnaliştilor, când are de gând să organizeze concursuri pentru inspectoratele şcolare, având în vedere că sunt conduse de interimari de mult timp, informează Mediafax.”Domnule ministru, separat de microbuze, că tot suntem aici în faţa presei, aveam pur şi simplu o curiozitate: lansaţi acţiunea de organizare a concursurilor pentru inspectoratele şcolare? Că, din câte ştiu eu, acolo sunt interimari de foarte mult timp”, i s-a adresat Dragnea lui Câmpeanu, după ce au inspectat prototipul unui microbuz şcolar pe care MDRAP urmează să-l achiziţioneze.”Sunt, într-adevăr, interimari de foarte mult timp iar stabilitatea în sistem este un lucru mult aşteptat. Ca atare, intenţionăm chiar pe 9 februarie să facem anunţul public de lansare a concursului mai întâi pentru inspectorii şcolari generali, urmat pe 20 martie, dacă validăm calendarul în acest fel, pentru inspectorii generali adjuncţi şi pentru directorii de casă corp didactic, urmat într-o succesiune firescă de concursuri pentru ocupare pe bază de competenţe a posturilor de directori de unităţi de învăţământ preuniversitar”, i-a răspuns Câmpeanu lui Dragnea.