Liderii politici trebuie să răspundă provocărilor generate de sărăcie, pentru că există riscul unor mutaţii politice periculoase şi fenomenul poate crea un teren propice pentru creşterea curentelor extremiste, a declarat ministrul Muncii, Rovana Plumb, la Comisia pentru Dezvoltare Socială de la ONU, informează Mediafax.Ministrul Rovana Plumb a prezentat, la Comisia pentru Dezvoltare Socială de la Organizaţia Naţiunilor Unite, viziunea Guvernului României asupra dezvoltării sociale, reducerii sărăciei şi stimulării politicilor sociale, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, transmis joi agenţiei MEDIAFAX.Rovana Plumb a vorbit despre noua strategie privind incluziunea socială şi combaterea sărăciei, document pus în dezbatere publică de către Guvern, explicând că acesta cuprinde şi instrumente de ajutor social, precum introducerea venitului minim de inserţie, adică o nouă formă de ajutor social, care combină mai multe tipuri de ajutoare sociale şi care se adresează unui segment mai mare de populaţie."Fiecare ţară şi fiecare guvern trebuie să ia în considerare ca politică de stat aplicarea acelor măsuri menite să combată sărăcia. Dacă liderii politici nu răspund provocărilor generate de acest fenomen, există riscul unor mutaţii politice periculoase. Ştim cu toţii că sărăcia poate crea un teren propice pentru creşterea curentelor extremiste", a arătat Rovana Plumb, în cadrul reuniunii de la sediul ONU.