Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, luni, prima cerere de reexaminare din mandat, la Legea pentru acceptarea jurisdicţiei obligatorii a Curţii Internaţionale de Justiţie, despre care arată că aduce interpretarea potrivit căreia Guvernul poate să modifice legea printr-un act cu forţă juridică, informează Mediafax. Potrivit unui comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale, legea pentru care s-a cerut reexaminarea are ca obiect de reglementare recunoaşterea de către România, printr-o declaraţie, a jurisdicţiei Curţii Internaţionale de Justiţie, ”ca obligatorie şi fără acord special, în relaţia cu orice alt stat care acceptă aceeaşi obligaţie, adică sub condiţie de reciprocitate, în legătură cu orice diferend referitor la fapte sau situaţii apărute după data formulării declaraţiei, fiind exceptate de la aceste dispoziţii unele diferende expres stabilite”.”Articolul 4 din legea supusă reexaminării prevede că Guvernul României poate decide, prin hotărâre, asupra modificării sau retragerii declaraţiei, cu informarea Parlamentului. Această dispoziţie poate conduce la interpretarea potrivit căreia Guvernul, printr-un act cu forţă juridică inferioară legii, respectiv printr-o hotărâre, poate să modifice sau să lipsească de obiect această lege”. se menţionează în comunicatul de presă.