Toni Greblă, reţinut pentru fapte de corupţie, a continuat activitatea infracţională şi după percheziţiile făcute la ferma acestuia, iar în perioada februarie - martie a încercat să preconstituie un contract simulat de vânzare-cumpărare, pentru a putea să vândă animalele din fermă, potrivit DNA, informează Mediafax.Direcţia Naţionale Anticorupţie (DNA) arată, într-un comunicat de presă transmis agenţiei MEDIAFAX, că a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi s-a dispus reţinerea lui pe Toni Greblă pentru 24 de ore, începând de marţi, ora 11.35.Procurorii i-au adus la cunoştinţă lui Toni Greblă acuzaţiile din dosar şi vor cere miercuri Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să dispună în cazul acestuia măsura arestului la domiciliu.Potrivit procurorilor, din probele administrate a rezultat că, după efectuarea percheziţiilor domiciliare la ferma lui Toni Greblă, acesta şi-a continuat activitatea infracţională şi a făcut demersuri de valorificare a foloaselor necuvenite obţinute din infracţiunea de efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia, în scopul obţinerii pentru sine şi pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.