PNL a decis ca fiecare organizaţie judeţeană să cotizeze cu 9.000 de lei, pe lună, la partid
Mediafax.ro
Biroul Permanent Naţional al PNL a decis, luni, ca fiecare organizaţie judeţeană a partidului să cotizeze, lunar, cu 9.000 de lei, la centru, pentru ”susţinerea eforturilor şi funcţionării partidului”, a anunţat co-preşedintele PNL Vasile Blaga, citat de Mediafax.”Am stabilit prin vot unanim, am impresia că a fost o singură abţinere, că organizaţiile judeţene ale PNL vor contribui, financiar, pentru susţinerea eforturilor şi funcţionării partidului, lunar, cu 9.000 de lei”, a spus Blaga, la finalul şedinţei BPN.Blaga a mai declarat că cercetările pe luna martie arată că partidul este aproape de 50%, spre deosebire de alianţa aflată la guvernare, care este în jur de 30%.”Am luat judeţ cu judeţ, constituirea Birourilor Executive, şi lucrurile merg, trebuie să recunoaştem, mult mai bine decât ne aşteptam. Sunt mai puţine judeţe decât degetele la o mână în care încă sunt unele discuţii, dar nu de netrecut. Le vom rezolva pas cu pas, implicându-se comisia de unificare, cum se prevede în protocolul de fuziune”, a mai arătat Vasile Blaga.
Comentarii