Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a primit o plângere prealabilă depusă de Petre Roman, în care acesta înştiinţează forul legislativ că, dacă procesul lui cu ANI va fi repus pe rol, va da în judecată Camera pentru faptul că i-a vacantat mandatul, a anunţat Marcel Ciolacu, relatează Mediafax.

Secretarul Camerei Marcel Ciolacu a făcut aceste precizări după şedinţa de vineri a conducerii Camerei.

"Am primit de la domnul Petre Roman o plângere prealabilă în care ne înştiinţează, în cazul în care procesul dânsului va fi repus pe rol, va da în judecată Camera Deputaţilor cu privire la vacantarea postului de deputat. Am trimis-o către înformare Comisiei juridice", a spus Ciolacu.

Potrivit plângerii prealabile depuse de Petre Roman către Camera Deputaţilor, în atenţia preşedintelui Camerei Valeriu Zgonea, Petre Roman solicită revocarea actelor juridice prin care Camera a luat act de încetarea mandatului său şi a hotărârii privind vacantarea locului său de deputat.

 

 

"În temeiul art.7 din legea 554 din 2004, formulez prezenta plângere prealabilă împotriva actului juridic prin care Camera a luat act, în şedinţa de plen din 9 februarie 2015, de încetarea mandatului de deputat al domnului Petre Roman şi împotriva Hotărârii Camerei Deputaţilor nr. 7 din 2015 privind vacantarea unui loc de deputat, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 104 din 10 februarie 2015, în care vă solicit revocarea actelor sus menţionate ca fiind nelegale", se arată în plângerea prealabilă.