Angajaţi din administraţia publică, nemulţumiţi de salarii, au pichetat Ministerul Muncii
Mediafax.ro
Peste 100 de sindicalişti din administraţia publică au pichetat, marţi, Ministerul Muncii, cerând corectarea salarizării pe aceleaşi funcţii publice şi pentru toată administraţia publică şi avertizând că, dacă nu vor fi luate măsuri, de la 1 iulie, 60 la sută dintre angajaţi vor avea salariul minim, informează Mediafax.Sinducatul Naţional al Funcţionarilor Publici (SNFP) a declanşat, marţi, acţiunile de protest care ar urma să ajungă chiar până la grevă generală în cazul în care Guvernul nu va lua măsuri pentru rezolvarea problemelor semnalate de sindicalişti.Membrii SNFP sunt nemulţumiţi că după 1 iulie, când salariul minim pe economie va fi majorat la 1.050 de lei, aproximativ 60 la sută dintre angajaţii din administraţia publică locală vor fi plătiţi cu salariul minim, indiferent de nivelul studiilor, vechime sau importanţa activităţii pe care o desfăşoară.
Comentarii