Bănicioiu: Furnizorii de servicii medicale sunt obligaţi să acorde servicii medicale şi medicamente
Mediafax.ro
Toate spitalele, farmaciile şi cabinetele medicilor de familie sunt obligate să utilizeze sistemul de implementare a cardului naţional de sănătate, dar şi să furnizeze servicii medicale şi medicamente, a reafirmat, luni, ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, citat de Mediafax. Ministrul Sănătăţii a reamintit tuturor furnizorilor de servicii medicale care sunt în contract cu casele de asigurări de sănătate că au obligaţia de a acorda servicii medicale şi medicamente în aceste zile, după implementarea, de la 1 mai, a cardului de asigurări de sănătate."În această dimineaţă, am primit unele sesizări de la pacienţi cărora li s-a refuzat asistenţa medicală pentru motivul că nu funcţionează sistemul informatic sau nu au prezentat cardul de sănătate. Sunt neplăcut surprins de atitudinea unor furnizori şi vreau să subliniez că toate spitalele, farmaciile şi cabinetele medicilor de familie sunt obligate să utilizeze sistemul de implementare a cardului naţional de sănătate, dar şi să furnizeze servicii medicale şi medicamente, aşa cum li s-a adus la cunoştinţă de la începutul acestui an. Introducerea cardului de sănătate nu modifică dreptul asiguraţilor la servicii medicale", a declarat ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, citat într-un comunicat de presă al MS.
Comentarii