IICCMER va deshuma o altă victimă a regimului comunist - Petru Jurchescu, mort în 1949
Mediafax.ro
Petru Jurchescu, ucis în 1949, victimă a regimului comunist, va fi deshumat, miercuri, în cadrul unei acţiuni de investigaţii arheologice în localitatea Verendin, judeţul Caraş-Severin, informează Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), informează Mediafax.IICCMER, în parteneriat cu Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca (MNIT), va organiza, miercuri, o acţiune de investigaţii arheologice în satul Verendin, comuna Luncaviţa, judeţul Caraş-Severin."Acţiunea prevede căutarea, identificarea şi deshumarea osemintelor lui Petru Jurchescu, care a fost rănit grav prin împuşcare în ziua de 18 ianuarie 1949 şi a murit două zile mai târziu, în 20 ianuarie", se arată în comunicatul transmis, luni, agenţiei MEDIAFAX.Potrivit IICCMER, Petru Jurchescu, cunoscut şi sub porecla Cocoşilă, s-a născut în Mehadica, judeţul Caraş-Severin, la 26 decembrie 1928, fiind fiul lui Gheorghe şi a Versaviei, născută Velescu. Părinţii săi au locuit în Verendin unde aveau o gospodărie, iar Petru a fost singurul copil al familiei. Tatăl lui Petru a fost mobilizat în armată după începerea celui de-al Doilea Război Mondial, fiind ucis în octombrie 1941 în cursul luptelor duse de Armata română pentru cucerirea oraşului Odessa.
Comentarii