ANPDCA: Peste 700 de persoane care au fost adoptate au solicitat date despre familiile biologice
Mediafax.ro
Peste 700 de persoane adoptate au solicitat date despre familiile biologice, aproape 500 dintre cereri au fost trimise de cei care au fost adoptaţi internaţional, iar un sfert din totalul solicitărilor sunt din Franţa, se arată într-un răspuns transmis de ANPDCA, la solicitarea agenţiei MEDIAFAX.Potrivit datelor transmise de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA), din anul 2007 până în prezent, 705 persoane adoptate naţional sau internaţional au transmis cereri pentru a primi informaţii despre familia biologică. Dintre acestea, 495 de persoane au fost adoptate internaţional şi 210 adoptate naţional.Aproximativ un sfert din cele peste 700 de solicitări vin din Franţa. De asemenea, un număr mare de cereri a fost primit din Statele Unite ale Americii, Malta, Italia şi România.
Comentarii