Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au făcut un control în Gara de Nord şi în şase trenuri şi au aplicat amenzi de 100.000 de lei pentru condiţiile de pe peroane şi din garnituri şi la 10 comercianţi de produce alimentare, aplicând sancţiuni de 71.000 de lei, informează Mediafax.Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Bucureşti - Ilfov a efectuat un control cu privire la condiţiile de transport pe căile ferate, precum şi serviciilor de alimentaţie oferite consumatorilor.Controlul a urmărit atât condiţiile de pe peroane, din vagoane, cât şi din unităţile de alimentaţie publică din incinta Gării de Nord şi din vagoanele restaurant.Au fost controlate şase garnituri de tren, de diferite ranguri, cu plecare din Gara de Nord, cu diferite destinaţii. Pentru aceste nereguli au fost aplicate sancţiuni în valoare de 100.000 lei şi măsuri complementare de remediere a deficienţelor.