316 ore, echivalentul a 39 de zile, lucrate în plen de parlamentari, în ultimele cinci luni
Mediafax.ro
Senatorii şi deputaţii au lucrat în plen un total de 316 ore în prima sesiune parlamentară din acest an, echivalentul a 39 de zile la un program normal de 8 ore, şi au lăsat restante peste 700 de proiecte şi iniţiative legislative, potrivit datelor de pe site-ul Camerei Deputaţilor şi al Senatului, scrie Mediafax.Prima sesiune parlamentară din anul 2015 a început în luna februarie şi s-a încheiat la finalul lunii iunie. În aceste cinci luni, deputaţii şi senatorii au lucrat în plen un total de 316 ore. La un program mediu de 8 ore pe zi, cum au majoritatea bugetarilor, ar însemna că senatorii şi deputaţii au petrecut doar 39 de zile, din ultima jumătate de an, pentru dezbaterea şi votarea proiectelor legislative. O parte a acestui timp a fost petrecut însă de senatori şi deputaţi pentru declaraţii politice şi adresarea de întrebări şi interpelări membrilor Guvernului. Alte 17 ore au fost lucrate de senatori şi deputaţi în 11 şedinţe de plen reunit.
Comentarii