Cei şapte tineri acuzaţi că au violat o fată de 18 ani au fost condamnaţi, luni, de Judecătoria Vaslui, la pedepse cuprinse între 5 ani şi opt luni şi 8 ani şi patru luni de închisoare, precum şi la plata unor daune morale de 50.000 de lei către tânără, decizia instanţei nefiind însă definitivă, informează Mediafax.Astfel, cea mai mare pedeapsă a primit-o Ovidiu Silviu Burada, cel care a racolat-o pe fata de 18 ani din staţia de autobuz din municipiul Vaslui. El a fost condamnat la şapte ani de închisoare pentru viol în formă agravantă şi patru ani pentru lipsire de libertate în mod ilegal, astfel că va executa pedeapsa cea mai grea, de şapte ani, cu un spor de un an şi patru luni, rezultând opt ani şi patru luni de închisoare.
Comentarii