Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a declarat, marţi, că Guvernul Ponta a atras România în spirala populismului, creând iluzia unor creşteri salariale majore, care însă nu pot fi aplicate simultan, oricât de legitime ar fi revendicările diverselor categorii de bugetari, informează Mediafax. "Guvernul Ponta a atras România într-o spirală a populismului. Totul a plecat de la proiectul legii salarizării bugetarilor, care a dat milioanelor de români care lucrează la stat iluzia unor creşteri salariale majore, într-un timp scurt. Victor Ponta e un premier lipsit de credibilitate, care îşi doreşte cu orice preţ să rămână la putere. Încearcă să cumpere bunăvoinţa oamenilor şi a declanşat un val de revendicări sociale, care a început cu medicii şi se pare că va continua cu profesorii şi cu poliţiştii", a declarat Gorghiu, potrivit unui comunicat de presă remis MEDIAFAX.