Omul de afaceri turc Abdullah Atas a fost trimis în judecată pentru omor calificat, conducere sub influenţa alcoolului şi părăsirea locului accidentului, fiind acuzat că a intrat intenţionat cu maşina în poliţistul Gheorghe Ionescu, iar acesta a decedat, după trei săptămâni în care a fost în comă, relatează Mediafax.Abdullah Atas a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.Conform anchetatorilor, accidentul în urma căruia poliţistul Gheorghe Ionescu a murit s-a produs în 2 august, în jurul orei 03.30, în zona intersecţiei străzii Nicolae Caramfil cu Şoseaua Pipera, unde acesta se afla împreună cu alţi agenţi de la Brigada Rutieră a Capitalei, pentru un control în trafic. Poliţistul i-a făcut semn lui Abdullah Atas să oprească maşina pe care o conducea, omul de afaceri turc a încetinit, dar când a ajuns în dreptul lui Gheorghe Ionescu, a accelerat şi l-a lovit. Gheorghe Ionescu a fost târât pe capotă pe o distanţă aproximativ 350 de metri, apoi a fost aruncat pe şosea la 10 metri.