Proiect: Femeile care au născut 3 sau mai mulţi copii, până în 1990, s-ar putea pensiona mai devreme
Mediafax.ro
Femeile care au realizat stagiul complet de cotizare şi au născut, până în 1990, cel puţin 3 copii pe care i-au crescut până la vârsta de 10 ani ar putea să beneficieze de reducerea vârstei de pensionare cu 1 an dacă au 3 copii sau cu 2 ani dacă au peste 4 copii, conform unui proiect depus la Senat, informează Mediafax.Proiectul de lege în acest sens a fost iniţiat de senatorul PSD Trifor Belacurencu şi se află în dezbatere la Senat.Potrivit proiectului de lege pentru completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, reducerea vârstei de pensionare, în cazul femeilor care au născut cel puţin trei copii, până la data de 1 ianuarie 1990, pe care i-au crescut până la vârsta de zece ani, nu poate fi cumulată cu o alta, vârsta de pensionare redusă potrivit proiectului de lege amintit neputând fi mai mică de 55 de ani.
Comentarii