Aproximativ 200.000 de credincioşi din întreaga ţară s-au rugat, în cele şase zile de pelerinaj, la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, racla fiind introdusă, în noaptea de joi spre vineri, în Catedrala Mitropolitană din Iaşi, printr-o scurtă procesiune la care au asistat câteva sute de persoane, informează Mediafax.Joi seară, în jurul orei 20.00, rândul de pelerini depăşea jumătate de kilometru, însă organizatorii au decis ca nicio persoană să nu se mai aşeze la coadă, astfel ca pelerinajul să se poată încheia în câteva ore, transmite corespondentul MEDIAFAX.După ce moaştele au fost reintroduse în Catedrala Mitropolitană, la raclă s-a format un nou rând din aproximativ 300 de oameni.