De ce a fost eliberat condiţionat Gică Popescu. Motivarea instanţei
Mediafax.ro
Judecătoria Sectorului 4 motivează decizia de eliberare a lui Gheorghe Popescu, care nu este definitivă, prin faptul că a scris patru lucrări, a avut un comportament bun şi activităţi pentru care a fost recompensat în penitenciar, informează Mediafax."Potrivit caracterizării ataşate la dosar, condamnatul a participat la activităţile de educaţie şi intervenţie psihosocială desfăşurate la nivelul secţiei de deţinere şi a desfăşurat activităţi productive în interiorul locului de deţinere din aprilie 2014. A elaborat şi publicat patru lucrări ştiinţifice în perioada septembrie 2014 - martie 2015 iar în prezent este în curs de redactare a unei alte lucrări. Nu a fost sancţionat disciplinar pe perioada detenţiei iar pentru implicarea în cadrul activităţilor productive şi de reintegrare socială a fost recompensat de 11 ori în perioada mai 2014 - august 2015 (de şapte ori cu învoire de a ieşi din penitenciar)", se arată în motivarea judecătoriei.
Comentarii