Clădirea Palatului Parlamentului nu are autorizaţie ISU pentru că nu a fost recepţionată, însă, dispune de un detaşament de pompieri, special înfiinţat, iar intervenţia pentru stingerea unui posibil incendiu este dublată de formaţiunile de intervenţie organizate la nivelul structurilor Camerei, informează Mediafax."În Palatul Parlamentului există un detaşament de pompieri, special înfiinţat, intervenţia pentru stingerea unui posibil incendiu fiind dublată de formaţiunile de intervenţie organizate la nivelul structurilor Camerei Deputaţilor, care ar fi predispuse la un risc mai mare de incendiu", arată un comunicat de presă remis de Camera Deputaţilor.Astfel, îndrumarea şi controlul activităţii de apărare împotriva incendiilor se efectuează în mod sistematic, prin structurile proprii ale serviciilor instituţiei, dar şi prin structura special creată a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov (ISUBIF), înfiinţată la Palatul Parlamentului prin HGR nr. 366/1995 şi, ulterior, prin Legea nr.307/2006, arată sursa citată.