Doi poliţişti şi un deţinut, răniţi după ce o autospecială a IPJ Buzău s-a răsturnat pe DN 1 B
Doi poliţişti şi un deţinut au fost răniţi, luni, după ce o autospecială aparţinând Inspectoratului Judeţean de Poliţie Buzău s-a răsturnat pe DN 1 B, în afara localităţii Merei, răniţii fiind transportaţi la Spitalul Judeţean Buzău, transmite corespondentul MEDIAFAX.Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Buzău, accidentul s-a produs în jurul orei 11.30, pe DN 1 B, Buzău - Ploieşti, în afara localităţii Merei, din primele date reieşind că autospeciala MAI se afla în misiune.Autospeciala circula din direcţia Ploieşti şi se îndrepta către Buzău, iar la un moment dat maşina în care se aflau doi poliţişti şi un deţinut a ieşit de pe partea carosabilă şi s-a răsturnat în afara şoselei.În urma accidentului, cei doi poliţişti, angajaţi ai IPJ Buzău, şi un deţinut au fost răniţi, fiind transportaţi de urgenţă la Spitalul Judeţean Buzău.Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Buzău, Doiniţa Mihalache, cei trei ar fi în afara oricărui pericol, în prezent fiind făcute cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul."Astăzi, în jurul orei 11.30, pe DN 1B - E577, o autospecială MAI, în timp ce se afla în misiune şi se deplasa din direcţia Ploieşti către Buzău, a părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat. În prezent, se efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier. Precizăm că toate persoanele aflate în autospecială sunt în afara oricărui pericol”, a declarat Mihalache.

Comentarii