Spitalul de Arşi: Prognostic rezervat pentru cele trei paciente rănite în incendiul din Chişinău. Două femei vor fi operate marţi
Mediafax.ro
Două dintre femeile rănite în incendiul din Chişinău care au fost aduse la Spitalul de Arşi vor fi operate marţi, cea de-a treia este în stare critică şi deocamdată nu se pune problema unor intervenţii chirurgicale, a declarat, luni, medicul Adrian Stănculea, precizând că prognosticul este rezervat, informează Mediafax."Starea pacientelor este destul de gravă, dar una dintre ele este în stare foarte gravă, fiind ventilată mecanic şi intubată. Şi celelalte două sunt intubate, au arsuri între 30 şi 45 la sută din suprafaţa corpului, arsuri profunde şi de căi respiratorii", a spus purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri din Bucureşti, Adrian Stănculea.
Comentarii