Pompierii şi poliţiştii au intervenit, în ultimele 48 de ore, în cazul a 1.100 de persoane care rămăseseră înzăpezite, 800 dintre acestea primind asistenţă medicală de urgenţă, a transmis, marţi, Ministerul Afacerilor Interne, informează Mediafax.În ultimele 48 de ore, peste 26.800 de efective ale Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au participat la intervenţii în zonele afectate de viscol şi ninsori şi au intervenit în ajutorul a 1.100 de persoane rămase înzăpezite pe drumuri, iar în cazul a 800 dintre acestea a fost nevoie şi de asistenţă medicală de urgenţă.În 28 de cazuri s-a acţionat cu şenilate pentru preluarea pacienţilor din zonele greu accesibile şi transportul acestora la unităţi medicale, iar cu ajutorul elicopterelor MAI s-au executat opt misiuni pentru transportul de urgenţă al unor persoane cu diverse medicale.