Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor: Valorificarea bunurilor rămase de la construcţia Parlamentului, pas pentru recepţia finală
Mediafax.ro
Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Florin Iordache a declarat vineri pentru MEDIAFAX că valorificarea materialelor de construcţii şi a bunurilor rămase de la construcţia clădirii Parlamentului este un prim pas în realizarea recepţiei finale, veniturile obţinute urmând să ajungă la bugetul de stat.''Acesta este primul pas pentru a începe recepţia pentru că fără valorificarea acestor materiale nu se puteau face demersurile pentru recepţia finală a investiţiei. Acel rest de plată este compus din materiale care au rămas de la construcţia (cădirii Palatului Parlamentului-n.r.) şi vor fi valorificate potrivit legii, banii se duc la bugetul de stat'', a declarat, pentru MEDIAFAX, vicepreşedintele PSD al Camerei Deputaţilor Florin Iordache. În urma construcţiei clădirii Palatului Parlamentului au rămas nevalorificate materiale de construcţii precum: lemn, fier, cărămidă, BCA, căzi, clanţe, ţevi, calorifere, a mai precizat el.
Comentarii