Normele de aplicare a legii pensiilor pentru parlamentari, retrimise la comisie
Mediafax.ro
Normele de aplicare a legii pensiilor speciale pentru parlamentari au fost retrimise la Comisia pentru statut, în urma observaţiilor făcute de Ministerul Muncii şi cel al Finanţelor Publice şi în condiţiile în care acestea au fost publicate deja în Monitorul Oficial, informează Mediafax.''Am avut două scrisori - scrisoarea doamnei Ana Costea, ministrul Muncii, şi scrisoarea din partea Ancăi Dragu, ministrul Finanţelor, cu privire la parlamentarii beneficiari de pensii de serviciu. (Ministerele-n.r.) consideră că anumite norme nu sunt conforme şi au fost trimise către Comisia pentru statut să facă modificările necesare'', a declarat secretarul Camerei Deputaţilor Marcel Ciolacu.
Comentarii