Judecătorii de la Tribunalul Bucureşti au motivat decizia prin care au respins candidatura lui Cristian Popescu Piedone la Primăria Sectorului 4, precizând că au fost îndeplinite condiţiile legale pentru un număr de doar 2.550 de semnături din totalul de 5.076 pe care candidatul le-a prezentat, scrie Mediafax."Examinând listele de susţinători înaintate de Biroul Electoral de Circumscripţie nr. 4 – Sector 4 (în copie şi original), tribunalul constată că nu au fost îndeplinite condiţiile prevăzute de lege decât pentru un număr de 2.550 de susţinători. Pentru diferenţa până la 5.076 susţinători, tribunalul a observat că pentru o parte dintre aceştia nu sunt respectate cerinţele legale privind menţionarea în cuprinsul listelor a sectorului în care aceştia îşi au domiciliul sau reşedinţa. De asemenea, tribunalul a constatat şi lipsa menţiunii datei de naştere pentru o altă parte dintre susţinători sau neîndeplinirea vârstei ce le conferă dreptul de a vota, precul şi lipsa menţiunii cetăţeniei", au scris magistraţii în motivarea sentinţei prin care a fost respinsă candidatura lui Cristian Popescu Piedone.