Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat joi că a promulgat legea dării în plată, urmând a fi publicată, joi, în Monitorul Oficial, scrie Mediafax. Şeful statului a precizat că, iniţial, a cerut Parlamentului reexaminarea legii dării în plată, iar ulterior a constat că Legislativul a ţinut cont de observaţiile sale şi a decis să promulge actul normativ.Legea dării în plată a fost adoptată, miercuri, 13 aprilie, de Camera Deputaţilor, for decizional, cu o majoritate de 207 voturi "pentru", un vot "împotrivă" şi o abţinere.