TNG, acţionarul majoritar al Astra Asigurări, va da în judecată statul român la un tribunal internaţional de investiţii pentru încălcarea drepturilor sale, în conformitate cu o serie de tratate bilaterale de investiţii, a anunţat miercuri Alexandru Adamescu, fiul proprietarului Astra, Dan Adamescu, citat de Mediafax.“Statul român prin ASF şi alte instituţii a falimentat compania Astra. Singura şansă pentru a demonstra acest adevăr este un arbitraj în faţa unei Curţi de Arbitraj Internaţional, motiv pentru care TNG a transmis Guvernului României o notificare la mijlocul lunii decembrie 2015. Răspunsul a venit prompt: s-a construit un dosar penal împotriva Astra, care ignoră în totalitate datele reale şi pune vina în exclusivitate pe două persoane: Dan şi Alexandru Adamescu”, a declarat Alexandru Adamescu.