ANAF va reverifica listele privind datoriile persoanelor fizice publicate pe 16 mai în funcţie de solicitări sau alte informaţii, au declarat marţi surse oficiale pentru MEDIAFAX, în contextul în care mai multe persoane publice au contestat prezenţa lor pe liste, precum şi nivelul datoriilor. "Se reverifică listele în funcţie de solicitări sau alte informaţii şi, dacă sunt identificate neconcordanţe, se remediază situaţia, astfel încât informaţiile să corespundă cu realitatea. Listele conţin restanţe fiscale înregistrate la 31 martie şi neachitate la momentul publicării", au spus pentru MEDIAFAX sursele citate.